O minune a Sfântului Nectarie: Nectaria

Stau la marginea pătuţului şi-mi privesc îngeraşul dormind liniştit. Doarme exact ca tati al ei, cu mânuţa sub pernă. Şi lacrimile îmi curg pe obraji. E a mea? E chiar a mea?
Au trecut 3 luni şi încă nu-mi vine să cred...

Povestea mea şi a soţului meu a început acum 20 de ani, când într-o excursie la munte (eram colegi de clasă la Liceul PTTR din Bucureşti) ne-am descoperit. Apoi, nu peste mult timp am devenit soţi. Eram studenţi, aveam doar 20 de ani şi o grămadă de vise: să terminăm studiile, să avem cariere de succes, să ne cumpărăm maşină... copiii nu intrau în planurile noastre de atunci – gândeam că trebuie mai întâi să ne facem o situaţie.

Anii treceau şi cariera mea de succes nu se contura. Aveam deja 29 de ani când am început să mă gândesc că adevărata mea împlinire ar putea fi un copil... Doi ani de zile am aşteptat lună de lună cu emoţie, în speranţa că îi voi putea da soţului meu vestea cea mare.... apoi, încă trei ani de investigaţii şi controale la cei mai buni medici ginecologi din Bucureşti. Dar, deşi totul părea în regulă, minunea întârzia să apară. Nici tratamentele naturiste pe care le-am urmat apoi nu au avut vreun rezultat.

Aşteptam cu înfrigurare fiecare nouă lună, pentru ca apoi să cad iarăşi şi iarăşi în tristeţi udate de multe lacrimi. Lumina acestor ani trişti a fost credinţa şi nădejdea în Dumnezeu, care ni se descoperise şi nouă, păcătoşilor.

În anul 2008 soţul meu a fost împreună cu colegii săi într-un pelerinaj la Sfântul Munte Athos. Am folosit această ocazie pentru a ne mai cumpăra câteva icoane. Printre altele, îl rugasem să aducă o icoană a Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, al căror acatist îl citeam cu speranţa că vom dobândi pruncul mult-dorit.

I-am aşteptat nerăbdătoare sosirea. Totuşi, când mi-a arătat icoana pe care o adusese, am rămas surprinsă. Pe ea erau reprezentaţi doi bărbaţi şi o fetiţă! Soţul meu era contrariat – colegii săi, credincioşi practicanţi, chiar şi călugărul de unde o cumpărase, toţi îl asiguraseră că aceea era icoana pe care o căuta.

Am descoperit că icoana îi reprezenta pe Sfinţii Rafail, Nicolae şi Irina – martiri din Lesvos. Şi pentru că nimic nu e întâmplător, ea fusese achiziţionată chiar în ziua în care aceştia erau prăznuiţi!
Am început să caut să aflu cât mai multe despre aceşti sfinţi, considerând că ceea ce s-a întâmplat cu icoana este un semn de la Dumnezeu, care ne arată calea de urmat pentru a ne împlini visul de a avea şi noi copii.

La sfârşitul anului 2008, începutul anului 2009, căutând pe internet acatistul acestor sfinţi, am dat de mărturia unei doamne preotese din Sibiu, care povestea cum una dintre fetiţele dânsei a fost ajutată de aceşti sfinţi să scape de o problemă medicală grea (constipaţie cronică), iar sarcina şi naşterea uneia dintre fetiţe a fost ocrotită de... Sfântul Nectarie.

Am început să citesc şi eu despre viaţa şi minunile Sfântului Nectarie, care m-au impresionat până la lacrimi. Apoi am citit acatistul Sfântului Nectarie cu simţire profundă, aşa cum nu mai citisem alte rugăciuni până atunci. Mi-am propus să îl citesc în fiecare seară, sperând că Sfântul se va milostivi să mă ajute şi pe mine.
Luna ianuarie a trecut iar eu, păcătoasa, nu reuşisem să mă ţin întrutotul de promisiune. Şi totuşi, Sfântul Nectarie, grabnic ajutător, nu mă lăsase: după şapte ani de aşteptări şi chin... eram însărcinată!!!

Am alergat într-un suflet la Mânăstirea Radu Vodă din Bucureşti, acolo unde se află moaştele Sfântului Nectarie, şi i-am mulţumit cu lacrimi în ochi. Atunci am simţit mai puternic ca niciodată cât de mare e bunătatea lui Dumnezeu şi a sfinţilor săi pentru noi, păcătoşii păcătoşilor.

A urmat o lună de fericire. Însă în martie ne-am făcut din nou griji, pentru că în urma unor sângerări mi s-a pus diagnosticul „iminenţă de avort”, motiv pentru care am stat la pat, dar pentru că tratamentul şi-a făcut efectul, în luna aprilie mi-am reluat activitatea.

În noaptea de Înviere am fost la Mânăstirea Radu Vodă, pentru a fi cât mai aproape de Sfântul Nectarie. Lângă noi se afla un cuplu cu o fetiţă în braţe. Coincidenţă sau nu, mama fetiţei purta acelaşi nume ca şi mine. Ne-am întors acasă târziu în noapte, după terminarea Slujbei de Înviere, dar tihna sărbătorii ne-a fost spulberată instantaneu, când mi s-a declanşat o hemoragie puternică.

Am plecat în mare grabă la spital.
Prima ecografie făcută în camera de gardă a confirmat că inima copilaşului încă bate.
În acea noapte, pe patul de spital, cu lacrimile şiroind pe obraji, mă gândeam că prezenţa lângă noi de la biserică a acelei doamne cu fetiţa în braţe e un semn de la Sfântul Nectarie că voi trece cu bine de această cumpănă şi vom ajunge să ne ţinem în braţe pruncul.
Din fericire, aşa a şi fost. Sfântul Nectarie nu m-a părăsit şi, deşi aveam un hematom uriaş, care m-a ţinut la pat tot restul sarcinii, copilul nu a fost afectat şi s-a dezvoltat normal.

În dimineaţa zilei de 5 octombrie 2009, de pe masa de operaţie i-am dat primul sărut micuţei Nectaria.
Ocrotirea Sfântului Nectarie am simţit-o şi când Nectaria avea doar o săptămână, iar mama, care mă ajuta în acele prime zile de după operaţia de cezariană, a făcut o viroză foarte puternică, care însă nu a afectat-o în niciun fel pe fetiţa mea, în preajma căreia stătuse destul de mult.

Pentru că nu şi-a întors faţa de la mine păcătoasa şi ne-a dăruit-o pe Nectaria, schimbându-ne viaţa, atât cât voi trăi le voi mulţumi Maicii Domnului şi Sfântului Nectarie pentru această minune săvârşită.

Închei povestirea mea cu nădejdea că şi alte suflete chinuite de deznădejde vor găsi tărie, sprijin şi alinare la Sfântul Nectarie cel grabnic ajutător.

Doamne ajută!

Dana Târnescu
Str. Dezrobirii nr.48, bl.P4, Sc.A, et.2, ap.5, sector 6 Bucureşti.

Dana Târnescu31 Martie 2014 - 10:13amTrimiteți un mesaj autorului

Adaugă comentariu nou